Asociaţia Ucenicul Astronom

Povestea noastră începe demult, în anul 1998, și este vorba despre acel copil care și-a ridicat pentru prima dată privirea către cerul înstelat și s-a întrebat: Oare de ce, cum!?
O hartă stelară descoperită la sfârșitul unui atlas geografic exploda imaginația copilului zărind pe ea regi și regine, luptători, urși, dragoni și tot felul de animale ca-ntr-o poveste magică!
Hârtia de calc, fiind cel mai bun copiator al perioadei, l-a ajutat să copieze harta stelară și așa, fără să îşi dea seama, a început aventura vieții lui. După apusul Soarelui, îmbrăcat bine și înarmat cu un creion, un ceas și un caiet a început descifrarea bolții cerești cu ajutorul hărții, așezat pe o pătură la marginea civilizației, în întuneric.

Nopțile sub cerul înstelat s-au înmulțit, începuse vânătoarea constelațiilor. Copilul descoperise o mulțime de lucruri la care nu avea răspuns. Unul dintre ele era o lumină, parcă imita lumina de semnalizare a unui avion, dar ceva-i părea bizar. Lumina apărea brusc din întunericul bolți înstelate crescând în strălucire după care dispărea la fel de brusc printre aştri.
Ferm convins că nu sunt avioane ori stele căzătoare, a întocmit un tabel –  ,,Sateliți artificiali” pentru a afla periodicitate și fluxul cu care apar, atribuindu-le câte un nume.
Însă cu trecerea timpului harta lui stelară devenise prea mică, foarte multe stele nu apăreau pe hartă și în loc să-l ajute mai mult îi încurca misiunea de identificare a constelațiilor. Așa că a simțit nevoia unei hărți mai mari, mai în detaliu și mai precisă.
Un ghid stelar străin, găsit prăfuit în biblioteca școlii și hârtia de calc, aveau să-i deschidă noi orizonturi către univers cu întrebări și mai grele.

Înarmat cu noua hartă stelară, copia fidelă a bolții înstelate, copilul avea să descopere două corpuri cerești foarte interesante, unul în constelația Pești iar celălalt în constelația Berbec. În primul rând cele două corpuri lipseau de pe harta stelară iar strălucirea lor era foarte puternică. Ce i se păru ciudat era că  niciuna nu licărea asemeni stelelor.
Însă, cea mai mare descoperire a fost atunci când după multe seri de observații și-a dat seama de faptul că cele două corpuri se deplasează foarte încet printre stele.
Oare să fie planete și dacă da, care dintre ele?
Le-a denumit după strălucire ALFA și BETA și așa a luat naștere cea mai importantă armă din arsenalul lui –  ,,Jurnalul de bord”.
În el își nota tot ce observa, concluziile fiecărei seri de observații erau menționate în jurnal, cu speranța că poate cândva în viitor va ajuta cuiva, la ceva.

Așa că anii au trecut, iar hărțile lui deveniseră mai clare, mai precise, constelațiile căpătau glas, șoptindu-i de fiecare dată povestea serii și anotimpul înspre care se îndrepta el.
Ca printr-o minune bolta cerească se transformase în cartea lui magică care iî pregătea în fiecare seară o altă poveste plină cu legende din mitologie, stele colorate ori căzătoare, planete rătăcitoare, lumini zodiacale, comete, eclipse și multe altele, singurii martori  fiindu-i doar sateliții hoinari.
Dar în goana lui după răspunsuri, întrebările îl măcinau neîncetat și a dorit să nu fie singur, nu de frică ci din dorința de a oferi și altora bucuria lucrului mărunt și a cerului înstelat.

În aventura vieții lui nu putea pleca singur – avea nevoie de un echipaj care să îi ofere încredere și siguranță și așa, dintr-un vis, s-a născut UCENICUL ASTRONOM.